Scrisoarea unui labrador negru!

Posted in Povesti uimitoare

Scrisoarea unui labrador negru!

Scrisoarea unui labrador negru!

Mi-au spus ca numele labradorului negru, este Richi, atunci cand l-am vazut pentru prima oara culcat în cusca lui. Adăpostul era curat și oamenii cu adevărat prietenosi. Ma mutasem in zona de cateva luni, dar peste tot unde mergeam in acest oraș mic, oamenii erau primitori și deschisi. Toată lumea te saluta atunci când treceai pe stradă.

Dar, ceva încă lipsea, atunci cand am încercat să ma obisnuiesc cu noua mea viață aici și am crezut că un câine este solutia. Am inceput sa ma interesez si astfel, am vazut anunțul lui Richi la știrile locale. Adăpostul a declarat că a primit numeroase apeluri imediat după anunt, dar au spus oamenii care veniseră să-l vadă pur și simplu nu aratau ca “oameni potriviti pentru un labrador”, indiferent ce ar înseamna si asta. Probabil că au crezut că eu chiar aratam.

 

Caine labrador negru
Dar, la început, am crezut că adăpostul s-a inselat cand mi l-a incredintat pe Richi și lucrurile sale, care constau dintr-un patut de câine, un sac cu jucării din care aproape toate erau mingi de tenis nou-noute, castroanele lui de mancare, și o scrisoare sigilată de la stapanul său anterior. Vedeti voi, Richi și cu mine nu ne-am potrivit imediat ce am ajuns acasă. Ne-am chinuit timp de două săptămâni (exact atat timp cât mi-au spus si cei de la adapost să-i dau, să se adapteze cu noua sa casă). Poate ca a contat si faptul că, de asemenea, si eu încercam să ma adaptez. Poate că semanam mult prea mult.

Din anumite motive, lucrurile lui (cu excepția a 2 mingi de tenis –  fara de care Richi nu ar merge nicăieri), s-au aruncat cu toate celelalte cutii nedespachetate ale mele. Nu credeam că va mai avea nevoie de lucrurile sale vechi, pentru ca aveam sa-i cumpar altele noi imediat ce se acomoda. Dar, curand, a devenit destul de clar faptul că el nu avea de gând sa se adapteze la noua sa casa.

 

labrador-negru-cu-mingi-de-tenis
Am încercat comenzile normale pe care cei de la adăpost mi-au spus că le cunoaste, comenzi ca “stai”, “sezi”, “vino” și “culcat”, iar el le urma doar atunci cand avea chef. Nu a părut niciodată să asculte când il strigam pe nume – sigur, se uita în direcția mea, după a patra sau a cincea oară când il strigam, dar apoi iar isi vedea de treaba. Când il strigam din nou, aproape că il puteai vedea oftand și apoi supunandu-se cu greu.

Pur si simplu nu ne intelegeam. Mi-a ros cativa pantofi și niște cutii. Am fost un pic prea aspra cu el și el a resimțit-o, aș putea spune. Atmosfera devenise atât de tensionata încât abia asteptam sa treaca cele 2 saptamani, iar când au trecut, mi-am cautat imediat telefonul mobil printre toate lucrurile imprastiate. Mi-am amintit ca l-am lasat pe stiva de cutii din camera de oaspeți, dar, de asemenea, am bolborosit, mai degrabă cinic, “câine afurisit, probabil, l-o fi ascuns pe undeva.”

În cele din urmă l-am găsit, dar înainte de a forma numărul adăpostului, am găsit, totodata, patutul său și celelalte lucruri date de la adăpost. Am aruncat patutul în direcția lui Richi iar el îl mirosea și dadea din coada, unele dintre cele mai entuziasmante momente in care l-am văzut de când l-am adus acasă. Apoi l-am strigat, “Hei, Richi, îți place? Vino aici și îți voi da o recompensa.” El, in schimb, mi-a aruncat un fel de privire – poate “zgaire” e mai bine zis – și apoi a oftat nemulțumit și s-a asezat pe podea cu spatele la mine.
Ei bine, nici asa n-o sa mearga, m-am gândit. Și am format numărul de telefon al adăpostului.

Dar, am închis când am văzut plicul sigilat. Am uitat complet de el. “Bine, Richi”, am spus cu voce tare: “Să vedem dacă stapanul tau anterior are vreun sfat pentru mine.”

 

Scrisoarea era adresata „Persoanei la care a ajuns cainele meu”

Ei bine, nu pot spune că sunt fericit că citești aceasta scrisoare, le-am spus celor de la adăpost ca, aceasta poate fi deschisa numai de către noul stapan al lui Richi. Nici măcar nu sunt fericit ca am scris-o. Dacă totusi o citesti, înseamnă că, tocmai m-am întors de la ultima mea plimbare cu masina, cu laboratorul meu, după ce l-am lasat la adăpost. El a simtit că ceva era diferit. Am împachetat patutul și jucăriile lui și le-am asezat in portbagaj, înainte de plimbare, dar de data asta … e ca și cum știa ca ceva nu e în regulă. Și ca ceva este greșit … motiv pentru care trebuie să mă duc acum să încerc să-l corectez.

Așa că lasă-mă să-ți povestesc putin despre laboratorul meu, în speranța că te voi ajuta sa va imprieteniti.
În primul rând, el iubește mingile de tenis. Cu cat mai multe cu atat mai bine. Uneori cred că e parte veveriță, modul în care stivuieste mingile. De obicei are, întotdeauna, doua mingi în gura și încearcă să o ingramadeasca si pe a treia acolo. Nu a făcut-o încă. Nu contează unde le arunci, el va alerga după ele, asa încât să fii atent – sa nu le arunci pe sosea. Am făcut această greșeală o dată, și era să-l coste scump.

În continuare, comenzi. Poate ca personalul de la adăpost ți-a spus deja, dar voi trece peste ei din nou: Richi stie cele evidente – “sezi”, “stai”, “vino”, “culcat”. Pun pariu ca ai putea lucra la asta, cu el, ceva mai mult. Stie urmatoarele cuvinte “minge”, “mâncare”, “os” și “recompensa” ca nimeni altul. L-am obisnuit pe Richi cu recompense mici. Nimic nu-l face mai atent  ca niște bucățele de hot dog.

Program de hrănire: de două ori pe zi, o dată la șapte dimineața, și din nou, la șase seara.  Mancare normala cumparata de la magazin; adăpostul are brand-ul.

Este inregistrat la veterinar. Suna la clinica de pe Strada 9 și actualizeaza informațiile mele cu ale tale; vor avea ei grijă să iti trimită memento-uri atunci când este asteptat la vaccinat. Te avertizez: Lui Richi nu-i plac veterinarii. Multa bafta sa-l urci in masina – Nu știu cum de știe mereu când este timpul sa mearga la veterinar, dar știe.

În cele din urmă, da-i ceva timp. Nu am fost niciodată căsătorit, așa că am fost doar eu si Richi, toată viața lui. A mers peste tot cu mine, așa că te rog să-l incluzi in plimbarile cu masina de zi cu zi, dacă poți. El stă cuminte pe bancheta din spate, nu latra si nici nu se plânge. Ii place sa fie in jurul oamenilor, și in special in jurul meu. Ceea ce înseamnă că această tranziție va fi dificila, sa se acomodeze cu cineva nou.

Și de aceea trebuie sa iti mai povestesc cateva lucruri…

Numele lui nu e Richi!

Nu știu de ce am făcut-o, dar când l-am lăsat la adăpost, le-am spus că numele lui este Richi. E un câine inteligent, se va obisnui cu numele acesta și va răspunde la el, nu am nici o îndoială. Eu pur și simplu nu am putut suporta ideea de a le spune numele lui real, mi s-a părut o decizie atât de finală, cedându-l la adăpost, a fost la fel ca și cum as fi admis că eu nu-l voi mai vedea niciodată. Iar dacă voi reusi sa ma intorc si totul va fi bine, il iau inapoi și distrug această scrisoare. Dar, dacă cineva va citi aceste randuri, ei bine … înseamnă că noul său stapan ar trebui să-i știe numele adevarat. O să te ajute sa va imprieteniti. Cine știe, poate că vei observa chiar și o schimbare în comportamentul lui, dacă nu a fost chiar cuminte pana acum.

Numele său real este „Tanc”. Pentru că asta este ceea ce conduc eu.

Din nou, dacă citești asta și ești din zonă, poate că mi-ai vazut numele la știri. Le-am spus celor de la adăpost, sa nu il dea pe “Richi” spre adoptie până când nu vor fi primit vești de la comandantul companiei mele. Vezi tu, părinții mei nu mai traiesc, nu am nici frați, nimeni cu care l-as fi putut lăsa pe Tanc… si asta a fost singura mea cerinta la armata după plecare mea în Irak, că ei sa dea un telefon la adăpost… în “caz de” … să le spuna că Tanc poate fi dat spre adopție. Din fericire, colonelul meu este, de asemenea, un tip iubitor de câini și știa unde se îndrepta plutonul meu. El mi-a promis că va face, personal, acest lucru. Iar dacă tu citești asta, inseamna ca s-a tinut de cuvânt.

Ei bine, stiu ca această scrisoare devine de-a dreptul deprimanta, chiar dacă, sincer, eu am scris-o doar pentru câinele meu. Nu mi-as putea imagina cum ar fi aratat daca as fi scris-o pentru soție, copii și familie. Dar, totusi, Tanc a fost familia mea pentru ultimii șase ani.

Și acum, sper și mă rog să-l primesti sa faca parte din familia ta și că el se va ajusta și va ajunge să te iubesca în același mod in care m-a iubit si pe mine.

Aceasta dragoste necondiționată de la acest câine, este ceea ce voi lua cu mine în Irak ca sursă de inspirație, ca sa pot face ceva altruist, pentru a proteja oamenii nevinovați. El a fost exemplul meu de compasiune și iubire. Sper că-l voi onora servindu-mi țara și camarazii.

Bine, e de ajuns. Voi pleca in această seară și trebuie să las  această scrisoare la adăpost. Totusi, nu cred că-mi voi mai lua la revedere, inca o data, de la Tanc. Am plâns prea mult prima oara. Poate voi mai arunca o privire sa vad dacă a reusit, în cele din urmă, sa ia si a 3-a minge de tenis în gură.

Mult noroc cu Tanc. Ofera-i o casă bună, și un pupic de noapte buna – de fiecare data – de la mine.

Mulțumesc,

Paul Mallory

labrador-negru
Am pliat scrisoarea și a pus-o înapoi în plic. Sigur că am auzit de Paul Mallory, toată lumea din oraș il cunoaste, chiar și cei nou-veniti, ca mine. Copil din localitate, ucis în Irak, în urmă cu câteva luni și decorat post-mortem cu Steaua de Argint, atunci când si-a dat viața pentru a salva trei colegi. Au fluturat steagurile, in memoria lui, toată vara.

M-am aplecat în față în scaunului meu sprijinindu-mi coatele pe genunchi si uitându-ma la câine.

“Hei, Tanc,” am spus liniștita. Cainele a devenit agitat, urechile i s-au ciulit si ochii ii străluceau.

Hai aici băiete. “S-a ridicat imediat in picioare, vine si se așeză în fața mea, cu capul înclinat, căutându-si numele nemaiauzit de luni de zile.

“Tanc”, am șoptit. – Incepe sa dea din coada.

Am continuat sa-i șoptesc numele, iar și iar și de fiecare dată, urechile i se lasau, ochii se induiosau și postura sa relaxata era ca un val de mulțumire ce tocmai părea să-l inunde. I-am mangaiat pe urechi, l-am masat pe umeri, mi-am îngropat fața în ceafa lui și l-am îmbrățișat.

“Sunt eu acum, Tanc, doar noi doi. Vechiul tău prieten mi te-a incredintat mie.”

Tanc s-a intins și m-a lins pe obraz. “Deci, ce spui? Vrei sa ne jucăm cu mingea? Urechile lui s-au inviorat din nou.” Da? Mingea? Asta vrei? Mingea? “ Tanc a tasnit din bratele mele și a dispărut în camera alăturată.

Iar când s-a întors, avea trei mingi de tenis în gură.

Incepe sa scrii si apasa enter

Cos Cumparaturi